Veghez...

Mi-aş fi dorit ca tatăl meu să nu moară, mi-aş fi dorit să fie doar alegerea lui, dacă voia să stea cu noi sau dacă ar fi vrut să plece.
Uneori, lucrurile sunt atât de complicate...trebuie să faci ceva pentru a îndepărta durerea. Oare sinuciderea e răspunsul? Sau e doar o cale de a fugi?
Simt că mi s-a pus o greutate prea mare pe umeri pe care nu o mai pot duce. Aş vrea ca totul să se sfârşească.
Vechile obiceiuri revin. Mă tai din nou. Sângele mă cruţă de multe ori de durerea interioară, aş vrea să mă pot 'cruţa' singură în alt mod, dar nu pot. *ăsta-i adevărul despre durere, se cere să fie trăită*
Mă simt goală, slabă, singură, depresivă, fără inimă *de parcă m-aş fi născut pentru a face doar rău* Vreau mai mult de atât: nu vreau să fiu doar o poveste tristă pentru toţi, simt că trebuie să dovedesc ceva, că nu sunt doar fata fără tată. Sunt aşa de singură, nu mă pot iubi în niciun moment şi ,totuşi, nu pot iubi nici pe altcineva. Rectific, urăsc întreaga planetă.
Am devenit vegetariană; era ideea că nu pot suporta gândul că o să omor şi alte fiinţe, nu pot omorî animale, sunt o epavă, nu vreau să fac distrugere înainte să mor.
Cred că cu toţii trebuie să facem ceva neobişnuit, să ieşim cumva din tipare,nu văd nicio scăpare, nu pot vorbi cu nimeni despre asta. Poate că totul e doar un experiment. M-am sătuart de cicatrici, durere, lacrimi, de a sta toată ziua în casă. Mă simt moartă.
Sunt moartă.
Vreau să scriu, vreau să fiu un doctor bun, dar nu cred vreodată că aş putea să fac nici măcar una dintre acestea, vreau să pot fii fericită. Oare cer prea mult? Cred că da...
Nu scriu pentru nimeni, scriu doar pentru mine, scriu pentru că vreau să fiu fericită. scriu pentru că vreau ca cineva să mă înţeleagă. Chiar vreau asta; nu mă regăsesc în nimic.
Poate că ar trebui doar să mă opresc din tot, dar asta ar însemna să nu mai ştiu ce înseamnă să fii om, nu prea cred că sunt om, cred că sunt doar o corcitura a universului. Cel puţin, nu gândesc sau nu privesc lucrurile ca unul. Nu vreau copii, o carieră de succes, să nu fiu uitată de lume sau alte prosti. Vreau să găsesc pe cineva care să mă înţeleagă, să ştie cum e să fi privit ca un ciudat, să ştie cum e să priveşti lumea din colţ şi niciodată să nu poţi să spui că te doare prea tare.
*Keep fighting*
Simt că înşel universul, iar singurii cărora le spun adevărul sunt nişte persoane pe care nici măcar nu le cunosc, sau cărora nu le pasă şi au dat din greşeală pe acest blog. Îmi doresc să fiu un om superficial , un om ce zâmbeşte, ce speră la o maşină frumoasă, ce are un iubit popular, o persoană ce vrea să ajungă model sau actriţă sau pur şi simplu o persoană mediocră, de care nimeni nu se ia, care stă într-un colţ, iar la un moment dat are o revelaţie şi îşi dă seama că s-ar pricepe să fie doctor şi atunci îi sfidează pe toţi.
Cer atât de multe.
Nu vreau să mai stau în colţ şi să plâng, sau să stau cu orele gândindu-mă la sinucidere.
Vreau să fiu fericită.
Vreau să mă opresc din a face asta:

Te rog, ajută-mă!